• Cea mai cunoscută funcție biologică a seleniului este cea antioxidantă, seleniul fiind un component activat al enzimei glutation peroxidaza, care protejează distrugerea celulelor de către excesul de radicali liberi. Acțiune antioxidantă s-a dovedit a fi benefică și în afecțiunile cardiace, în maladia Alzheimer și în prevenirea îmbătrânirii premature a celulelor;
  • Ajută la funcționarea normală a glandei tiroide. Seleniul se găsește în glanda tiroidă în cantitate mai mare decât în restul organismului, având un rol esențial în producerea de hormoni. Menținând sănătatea tiroidei, seleniul ajută la reglarea metabolismului și controlează dezvoltarea și creșterea normală a organismului. Deficiența de seleniu a dus la un anumit tip de hipotiroidie, denumit tiroida Hashimoto, în care sistemul imunitar atacă glanda tiroidă;
  • Susține funcționarea normală a sistemului imunitar prin rolul antioxidant, reducând inflamația și stimulând răspunsul imun al organismului. De asemenea, crește rezistența organismului în caz de răceli, tuberculoză sau hepatita C;
  • Ameliorează simptomele astmului, datorită proprietăților antiinflamatorii și faptului că reduce stresul oxidativ;
  • Se administrează cu succes în afecțiuni ale tenului (acnee, dermatită seboreică), îmbunătățind structura pielii.

Ce este și unde regăsim seleniul?

Seleniul este un mineral prezent în toate țesuturile corpului, însă se găsește în concentrații mai mari în rinichi, ficat, splină, pancreas. Chiar dacă nu este necesar în cantități mari, seleniul joacă un rol cheie în metabolismul uman.

Seleniul se găsește în cantități însemnate în alge, în cereale, dacă acestea au fost cultivate în soluri îmbogățite cu seleniu. Prezența în carne și în organele animale a seleniului este dependentă de hrana animalelor de la care provine. În urma rafinării produselor și a prelucrării termice, cantitatea de seleniu scade considerabil.

Recomandări și dozaj

Preparate farmaceutice: se poate administra ca atare sau în combinații sub formă de comprimate, capsule, siropuri, jeleuri și acadele. 

Doze recomandate:

  • Între 1 și 3 ani - 20 mcg/zi;
  • Între 4 și 8 ani – 30 mcg/zi;
  • Între 9 și 13 ani – 40 mcg/zi;
  • Peste 14 ani – 55 mcg/zi;
  • Femei însărcinate și care alăptează – peste 60 mcg/zi.

Care sunt reacțiile adverse cauzate de seleniu?

Pot apărea reacții adverse atunci când se administrează o cantitate mai mare decât necesarul zilnic. Printre simptome se numără pierderea părului, amețeală, greață, vomă, dureri musculare.

Apreciaza articolul ()

Comentarii

0 comentarii

Adaugare comentariu

Nu exista niciun comentariu